Home
Links
Contact
About us
Impressum
Site Map


YouTube Links
App Download


WATERS OF LIFE
WoL AUDIO


عربي
Aymara
Azərbaycanca
Bahasa Indones.
বাংলা
Български
Cebuano
Deutsch
Ελληνικά
English
Español-AM
Español-ES
فارسی
Français
Fulfulde
Gjuha shqipe
Guarani
հայերեն
한국어
עברית
हिन्दी
Italiano
Қазақша
Кыргызча
Македонски
മലയാളം
日本語
O‘zbek
Plattdüütsch
Português
پن٘جابی
Quechua
Română
Русский
Schwyzerdütsch
Srpski/Српски
Slovenščina
Svenska
தமிழ்
Türkçe
Українська
اردو
中文

Home -- Romanian -- Perform a PLAY -- 129 (Shabola from South Africa)

Previous Piece -- Next Piece

POVESTIRILE in format scris – citește-le și altor copii!
Povestiri pentru copii

129. Șabola din Africa de Sud


(Sunete de ciocan)

Tatăl: „Șabola, te-ai descurcat foarte bine.”

Șabola: „Pun pariu că o să fac febră musculară. Au, au, piciorul meu.”

Tatăl: „Vai, nu mai poți să ții ciocanul în mână. Odihnește-te acum și apoi poți să termini cu podeaua.”

Șabola s-a așezat la umbră. În depărtare se auzea strigătul unei maimuțe. Tatăl continua să lucreze la construcția cabanei din jungla Africii de Sud. Oare va fi la fel de frumoasă precum școala misionară din sat?

Tatăl: „Apucă-te din nou de lucru, Șabola.”

Lui Șabola îi plăcea să îl ajute pe tatăl lui, dar mai mult îi plăcea să meargă la școală.

În dimineața următoare, după ce a servit la micul dejun mămăligă și unt de arahide, a pornit spre școală. Îi plăcea de umfundis, adică de învățătoare, căci așa i se spune în Zimbabwe. Ea era îndrăgită de toți copiii. Dar cel mai mult îi plăcea lui Șabola ora de religie. La această oră băiatul cu părul negru și cârlionțat asculta cu o deosebită atenție.

Învățătoare: „O oiță rebelă a plecat pur și simplu și s-a rătăcit. Păstorul a lăsat turma singură și a căutat-o până a găsit-o. El a scos-o dintre spini și a dus-o acasă pe brațe. Domnul Isus este Păstorul cel bun. El a venit din cer pe pământ ca să-i caute pe cei pierduți.”

Șabola: „Umfundis, și eu sunt ca o oiță pierdută. Mă caută Domnul Isus și pe mine?”

Învățătoare: „Da, El te caută pentru că te iubește. Dacă dorești să fii al Lui, spune-I acest lucru.”

Într-o zi Șabola a lipsit de la oră. El a vrut să se trezească de dimineată, dar îi era așa de cald și se simțea amețit.

Mama: „Șabola, ai febră. Mă duc să-l chem pe vraci.”

Șabola (slăbit): „Nu mă poate ajuta.”

Șabola era foarte slăbit și abia putea să vorbească. Duminica, învățătoarea l-a vizitat.

Învățătoare: „Șabola, tu ești foarte bolnav. Ești tu gata, dacă vei muri?”

Șabola: „Domnul Isus este Păstorul meu cel bun. În curând mă va lua în cer.”

Apoi Șabola a închis ochii și nu i-a mai deschis niciodată.

La înmormântarea lui, învățătoarea a spus povestirea despre Păstorul cel bun.

Deodată tatăl lui Șabola a îngenunchiat lângă sarcofagul mic și s-a rugat.

Tatăl: „Doamne Isuse, Șabola este acum cu Tine. Acolo îi merge bine. Și eu doresc să fiu al tău. Iartă-mi păcatele și fii Păstorul meu cel bun. Amin. Umfundis, acum nu mai sunt așa de trist, căci îl voi vedea din nou pe Șabola în cer.”


Personaje: povestitor, tatăl, mama, Șabola, învățătoare

© Copyright: CEF Germany

www.WoL-Children.net

Page last modified on August 09, 2023, at 09:12 AM | powered by PmWiki (pmwiki-2.3.3)