Home
Links
Contact
About us
Impressum
Site Map


YouTube Links
Spotify Links
App Download


WATERS OF LIFE
WoL AUDIO


عربي
Aymara
Azərbaycanca
Bahasa Indones.
বাংলা
Български
Cebuano
Deutsch
Ελληνικά
English
Español-AM
Español-ES
فارسی
Français
Fulfulde
Gjuha shqipe
Guarani
հայերեն
한국어
עברית
हिन्दी
Italiano
Қазақша
Кыргызча
Македонски
Malagasy
മലയാളം
日本語
O‘zbek
Plattdüütsch
Português
پن٘جابی
Quechua
Română
Русский
Schwyzerdütsch
Srpski/Српски
سِنڌِي‎
Slovenščina
Svenska
தமிழ்
Türkçe
Українська
اردو
中文

Home -- Romanian -- Perform a PLAY -- 043 (Good news 2)

Previous Piece -- Next Piece

POVESTIRILE in format scris – citește-le și altor copii!
Povestiri pentru copii

43. Vești bune 2


Drumul spre piaţă a fost obositor. Ti-Fam şi mama ei au cărat pe cap coşuri grele pline cu cartofi dulci. Sperau să câştige mulţi bani pe cartofi, ca apoi doamna Orestil să-i poată cumpăra fiicei ei o rochie nouă. Singura rochie pe care o avea, era deja veche şi găurită. Părinţii lui Ti-Fam erau săraci. Tatăl ei jerfea întodeauna ce avea mai bun duhurilor rele, dar cu toate acestea nu avea pace în inimă. Deodată, Ti-Fam s-a gândit la Mary. Prietena ei nu mai purta la gât talismane pentru că acum ea era creştină.

În sfârşit au ajuns la piaţă. Era foarte aglomerat.

Vânzător: „Legume proaspete! Fasole bună!“

Vânzător: „Porumb din recoltă nouă!“

Vânzător: „Ieftin, aici totul este ieftin!“

Doamna Orestil şi-a asezat coşul în faţa unui bărbat. Neîncrezător, acesta s-a uitat atent la recolta ei.

Vânzător: „Mă gândeam eu. Viermi! Cartofii sunt plini de viermi!“

Doamna Orestil şi-a făcut cumpărăturile dezamăgită şi cu puţini bani. Dar Ti-Fam avu parte de o minune. Un bărbat prietenos a cumpărat toţi cartofii ei. Ea nu ştia că prietena ei devenise creştină prin acest bărbat. Cu banii pe care i-a câştigat, Ti-Fam şi-a cumpărat o rochie drăguţă. Era aşa de fericită.

Mai târziu în acea zi l-a întâlnit din nou pe Victor.

Ti-Fam: „Uite, acolo este bărbatul care a cumpărat cartofii de la mine. Ce carte are în mână?“

Ti-Fam şi mama ei s-au oprit şi au ascultat ceea ce le spunea oamenilor.

Victor: „Am o veste bună pentru voi. Dumnezeu vă iubeşte şi doreşte să vă dăruiască pace în inimă aşa încât să nu vă mai fie teamă.“

Doamna Orestil: „Ti-Fam, eu cred că el spune adevărul.“

Când Orestil, vraciul, a auzit că şi mama ei a stat să îl asculte pe Victor, a strigat mânios:

Orestil: „Acel om, Victor v-a tulburat. Nu îl credeţi. Duhurile se vor întoarce împotriva noastră.“

Doamna Orestil: „Orestil, eu am pace în inimă. Dumnezeul lui Victor este mai puternic decât duhurile rele.“

În acel moment Orestil a luat rochia cea nouă a lui Ti-Fam, a transformat-o într-o păpuşă din cârpă şi a băgat multe ace în ea.

Orestil: „Acesta este Victor. El trebuie să moară. Aceasta înseamnă acele.“

Ti-Fam era şocată. Tatăl ei nu mai făcuse aşa ceva până acum.

Cine este mai puternic? Blestemul vraciului sau Domnul Isus?

Ascultă-ne şi data viitoare şi vei afla.


Personaje: povestitor, doamna Orestil, Ti-Fam, vânzător, Victor, Orestil

© Copyright: CEF Germany

www.WoL-Children.net

Page last modified on August 09, 2023, at 08:46 AM | powered by PmWiki (pmwiki-2.3.3)