STORIES for CHILDREN by Sister Farida

(www.wol-children.net)

Search in "Romanian":

Home -- Romanian -- Perform a PLAY -- 030 (Meeting Jesus)

Previous Piece -- Next Piece

POVESTIRILE in format scris – citește-le și altor copii!
Povestiri pentru copii

30. Întâlnindu-L pe Isus


Ţi-ai dorit vreodată să fi trăit acum 2000 de ani şi să-L fi întâlnit pe Domnul Isus? Să-L fi văzut şi să-L fi auzit?

Acum El este în Cer, în lumea nevăzută a lui Dumnezeu. Şi totuşi te poţi întâlni cu El. Cum? Despre acest lucru vor povesti astăzi cele două invitate ale mele.

Melania, cum s-a întâmplat la tine? Cum te-ai întâlnit tu cu Domnul Isus?

Melania: „La ora de copii, pe care o ţinea mama la noi acasă. Atunci am vorbit despre faptul că nu poţi intra în Cer decât prin Domnul Isus, şi că El ne poate ierta toate păcatele pentru că a murit pentru noi. Atunci m-am gândit că dacă cineva, care nu are păcate, face aşa ceva pentru alţii, acela trebuie să ne iubească foarte mult. Aşa că m-am hotărât să Îl primesc în inima mea.“

Cum ai făcut lucrul acesta?

Melania: „Printr-o rugăciune.“

Şi ce s-a întâmplat după aceea?

Melania: „De atunci am putut să Îi spun Lui tot ceea ce mă apăsa şi să Îi mulţumesc că m-a ajutat. Da, El a făcut din mine un om nou, şi acum ştiu că am mereu pe cineva în care mă pot încrede şi care nu mă va dezamăgi niciodată.“

Sara, şi tu L-ai întâlnit pe Domnul Isus? Cum a început totul?

Sara: „Cu un cântec, care îmi place foarte mult (muzică de fundal):

Nu-i nimeni prea mare, nu-I nimeni prea mic, nu-i nimeni prea sărac sau prea bogat.

Nu-i nimeni prea simplu sau prea sofisticat, dragostea Lui e la fel pentru toţi.

Dumnezeu deschide uşa celui care bate.

El ia vina şi dă dragoste în schimb, căci aşa ne-a promis.

După ce am cântat acest cântec, m-am gândit că este valabil şi pentru mine. Seara am vorbit cu mama mea despre acest lucru şi ne-am rugat împreună. Aşa am venit la Domnul Isus. I-am spus să vină în viaţa mea. A fost ca şi când ţi se ia o povară mare de pe spate, m-am simţit eliberată. În orice caz, nu ar trebui să avem reţineri să Îl întâlnim pe Domnul Isus, căci acest lucru nu poate fi decât ceva bun.“

Domnul Isus doreşte ca tu să Îl cunoşti, pentru că El te iubeşte.

El a spus: Pe cel ce vine la Mine, nu îl voi izgoni afară. (Ioan 6:37)

Fă şi tu ca Melania, spune-i păcatele tale şi roagă-L să intre în viaţa ta, cum a făcut şi Sara. Domnul Isus va asculta rugăciunea ta. Şi atunci vei deveni un copil al lui Dumnezeu.


Personaje: povestitor, Melania, Sara

© Copyright: CEF Germany

www.WoL-Children.net

Page last modified on August 09, 2023, at 08:44 AM | powered by PmWiki (pmwiki-2.3.3)