Home -- Romanian -- Perform a PLAY -- 039 (Stoning and crowning)
39. Împroșcat cu pietre și încoronat
Clasa a cincea s-a antrenat bine şi de-abia a aşteptat să înceapă competiţia sportivă. Fiecare şi-a dat silinţa. Iar la final, când au primit premiile, feţele lor străluceau.
Mihai a alergat ca un campion. Imaginează-ţi că după un start bun şi o alergare rapidă ar fi abandonat cursa cu puţin înainte de linia de final. Cum ar fi fost? Nici nu poţi să îţi imaginezi aşa ceva. Cine porneşte trebuie să alerge bine şi să reziste.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru cineva care trăieşte cu Domnul Isus. Să porneşti în credinţă este important, dar apoi ceea ce contează este să mergi înainte şi să rezişti. Domnul Isus ne poate ajuta să rămânem credincioşi; acest lucru l-am văzut la Ştefan. Erau oameni care doreau să-l facă să renunţe la credinţa lui. În Biblie scrie că acei oameni au început o ceartă. Dar Ştefan nu a dorit să se certe cu ei. Şi asta i-a înfuriat foarte tare. Peste tot spuneau minciuni urâte despre cel care credea în Dumnezeu şi îi ajuta pe săraci.
Ştefan a trebuit chiar să fie judecat.
Acuzator: „Ştefan L-a insultat pe Dumnezeu şi spune lucruri care sunt împotriva legii.“
Judecător: „Sunt adevărate lucrurile de care te acuză ei?“
Toţi se uitau ţintă la Ştefan. Faţa lui lumina ca faţa unui înger. În loc să se apere, el le-a vorbit despre Domnul Isus.
Ştefan: „Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ. Voi l-aţi crucificat. Dar Dumnezeu L-a înviat.“
Ştefan a rămas credincios Domnului Isus, chiar şi în faţa judecătorului. Apoi s-a uitat spre cer şi a spus:
Ştefan: „Văd cerul deschis şi pe Domnul Isus stând la dreapta lui Dumnezeu.“
La aceste vorbe mulţimea s-a aruncat asupra lui. L-au bătut, l-au târât afară din oraş şi au aruncat cu pietre în el. Ştefan a răbdat şi a rămas credincios. L-au ucis cu pietre. Înainte să moară, el s-a rugat:
Ştefan: „Doamne Isuse, primeşte-mă la Tine şi iartă vina acestor oameni.“
Drumul spre ţintă a fost greu. Dar Ştefan a rezistat. Şi de aceea Domnul Isus i-a oferit cununa de învingător. Se merită întotdeauna să nu renunţi la credinţa în Domnul Isus, căci nu greutăţile, ura şi batjocura reprezintă finalul. Ce este mai frumos urmează să vină.
Personaje: povestitor, acuzator, judecător, Ştefan
© Copyright: CEF Germany